Camera corpului

De la un loc (termen restrictiv, dar adecvat) cu specific tehnic la serviciu de igienă și la spațiu al stării de bine și al manifestării propriului stil de viață.

Între cei doi poli ai acestei axe evolutive, au alternat schimbări de comportament, achiziții culturale, modificări ale gustului, paradigme estetice și coduri semantice.

De fapt, în paralel cu istoria italiană a societății și a obiceiurilor, s-a dezvoltat și cea a industriei și designului. Este util să le revizităm, pe scurt, pentru a înțelege prezentul prin intermediul observatorului original al evoluției universului băii și al materialului său principal, ceramica.

Începând cu anii șaizeci, această încăpere estompează conotația „de serviciu” pentru a prelua o nouă poziție în ierarhia spațiilor de locuit; este o cameră privată, dedicată igienei, care are totuși motive să fie prezentată oaspeților în vizită.

Fundamental pentru acest moment este rolul (nou) al arhitectului-proiectant. Gândiți-vă la imaginea lui Gio Ponti, la importanța sa în industria ceramicii sanitare și a placărilor.

Dotările sanitare pot fi acum privite ca realizări impunătoare, iar plăcile ca adevărate piese de mobilier.

Anii șaptezeci au cunoscut evoluții tehnice importante (Marazzi patentează monoarderea și propune primul format „mare” de 60 x 60 cm) și experimente estetice, în special cromatice, la limita psihedelicului.

Moda de lux începe să transmigreze și spre suprafețele ceramice; o uniune care va fi consacrată în următorul deceniu, când baia devine un spațiu dedicat în mod explicit sănătății și frumuseții, un loc care să satisfacă propriile așteptări narcisiste.

Afirmarea cultului imaginii schimbă și limbajele comunicării produsului: fotografi de renume semnează campanii publicitare pentru principalele mărci din industrie, care între timp folosesc și contribuția creativă a artiștilor.

Proiectul băii, complice al revoluției Starck, trece printr-o fază de deconstrucție cu primele lavoare freestanding, care separă funcțiile mobilierului modular și conceptul de serie în favoarea pieselor unice.

Tehnologia în scopul stării de bine are un succes extraordinar, transformând cada cu hidromasaj într-un simbol al statutului social, în timp ce materialele plastice, metalele și rășinile încep să submineze monopolul ceramicii.

În anii nouăzeci are loc un alt moment de cotitură conceptuală. 

Apare principiul curățirii minții, pe lângă cea a corpului: în baie, apare componenta psihologică a utilizării sale, alături de o atenție nouă acordată ecologiei, materialelor naturale și minimalismului formal.

Odată cu noul mileniu, relațiile ierarhice dintre spațiile casnice se schimbă în continuare.

Baia începe să fie pusă în relație cu restul casei, într-un mod diferit și mai fluid, prin intermediul individualismului și micro-socialității: devine sală de gimnastică, salon de frumusețe privat, dar și bibliotecă, sufragerie, poate cu o cadă impunătoare în centrul camerei pentru a înlocui metaforic canapeaua. Pe scurt, un spațiu de locuit.

Accelerarea extraordinară a cercetării și inovațiilor tehnologice din ultimii douăzeci de ani face posibilă realizarea oricăror ambiții de proiectare.

Gresia porțelanată amplifică, de asemenea, din punct de vedere al sustenabilității, performanțele ceramicii care explorează grosimi minime și formate extra-large, niciodată încercate înainte; decorarea nu mai este doar un factor al designului suprafețelor, ci și al expresivității tridimensionale și al texturii; imprimarea digitală permite ceramicii să preia, ca un cameleon, orice aspect material, într-o perspectivă hiperrealistă sau de (re)inventare a naturii în sine.

Acesta este motivul pentru care baia din zilele noastre este o însumare a lucrurilor petrecute anterior și descrise mai sus, un teren de exprimare, chiar simultană, a referințelor culturale, a comportamentelor sociale, a atitudinilor cu privire la spațiul de locuit, foarte diferite între ele. Eliberarea de constrângerile tehnice (privind producția, dimensiunile, mecanica, durabilitatea, întreținerea) corespunde relativizării codurilor estetice, destinate ca oglindă a stilului de viață individual, într-un orizont al personalizării la dimensiune maximă. Rezultatul este coexistența unor tendințe chiar și opuse. Imagine coordonată sau deconstrucție, ostentație sau intimitate, exuberanță decorativă sau minimalism, accente mediteraneene (majolică, cementine) sau purism nordic (lemn, culori neutre), natural sau artificial, tehnologie sau artizanat, nostalgie sau avangardă.

O altă formă a contemporanului este o viziune inedită experimentală a universului băii. Dacă în trecut referința de proiectare era arhetipul sălii de baie burgheze, acum reprezintă un model și SPA-urile (spațiu hedonist de revigorare fizică și mentală) sau hotelurile design/de tip boutique (o experiență de relaxare departe de cotidian, în numele luxului improvizat). Noi scenografii ale spațiilor publice destinate stării de bine, pe care să le aduceți acasă. Axate pe sine.