Cum se curăță gresia porțelanată mată

timp de lectură minutele

Cum se curăță gresia porțelanată mată

Cum se îngrijesc plăcile de gresie porțelanată mată pentru le păstra intacte efectul de material și frumusețea: iată ghidul nostru de îngrijire și întreținere.

Gresia porțelanată mată este foarte la modă, atât pentru pardoselile spațiilor interioare și exterioare, cât și pentru placările băilor și bucătăriilor. Finisajele cu aspect de piatră, precum și aspectele extra mate ale unor colecții, sunt populare pentru înfățișarea lor și capacitatea de a reda materialele naturale pe ceramică.

Plăcile de gresie mată pot avea texturi și granulații diferite, în funcție de aspectul de material pe care-l reinterpretează: de la lemn la piatră, de la ciment la rășină, de la teracotă la marmură.

 

Și în acest caz (după cum am arătat într-una dintre postările anterioare despre curățare) trebuie să se plece de la o premisă generală: indicațiile de îngrijire și întreținere trebuie adaptate tipului de placări. Plăcile de pe pardoseală, care sunt mai predispuse la murdărire și pătare, sunt în general spălate mai des. Plăcile pentru pereți, în schimb, au nevoie de mai puțină atenție: în general, pentru întreținerea periodică, e suficient să pulverizați puțin lichid de curățare și să folosiți o lavetă umedă, cu excepția zonelor de lângă plită (în bucătărie) sau chiuvetă (în baie sau spălătorie).

 

Gresie porțelanată mată? Iată cum se îngrijește, de la montare la curățarea cotidiană

 

Importanța curățării la sfârșitul proiectului de construcție

De asemenea, reluăm în această postare un pasaj important legat de curățarea realizată la sfârșitul lucrării.

Toate plăcile de gresie porțelanată trebuie curățate bine din momentul în care sunt montate: curățarea realizată la finalul proiectului de construcție este o operațiune fundamentală, efectuată cu detergenți pe bază de acid tamponat, pentru îndepărtarea reziduurilor de la montaj și a murdăriei acumulate pe parcursul proiectului; acestea sunt periculoase deoarece pot îngreuna curățarea ulterioară a gresiei.

Fiind o operațiune complexă, ce necesită timp, este indicat să fie efectuată de către specialiști în domeniu pentru a se asigura că nu sunt omise cele mai importante faze (cum ar fi clătirea).

Odată efectuată prima curățare profesională post-montaj, gresia porțelanată este un material rezistent, practic și foarte ușor de curățat.

 

Îngrijirea cotidiană a gresiei porțelanate mate

Așa cum am menționat mai sus, gresia porțelanată mată poate avea diferite texturi, de la cea cu suprafață mai aspră la cea mai fină. În primul caz, curățarea trebuie efectuată cu mai multă atenție pentru a se asigura curățarea uniformă a neregularităților naturale ale suprafeței. În cl de-al doilea caz, este de la sine înțeles că plăcile mai puțin aspre vor fi mai ușor de spălat.

În fiecare dintre cazuri, pentru a proteja perfect gresia porțelanată mată (chiar dacă sfatul se aplică în general), este indicat ca, înainte de curățare, să se îndepărteze întotdeauna praful și orice murdărie reziduală care ar face inutile operațiunile ulterioare.

În cazul plăcilor de gresie mată destinate spațiilor exterioare, (și dotate cu o suprafață foarte aspră antiderapantă) există produse profesionale specifice pentru o curățare mai aprofundată. Pentru spălarea obișnuită este suficient, în schimb, un produs neutru și o perie cu peri pentru a ajuta la îndepărtarea reziduurilor de murdărie.

 

Mată și ușor de curățat

În această privință, una dintre noutățile Marazzi este tehnologia StepWise care conferă plăcilor mate o rezistență ridicată la alunecare, menținând însă și o suprafață fină la atingere și ușor de curățat, având în vedere absența rugozității suprafeței. O revoluție tehnologică care reunește estetica, siguranța și funcționalitatea, prezentă în diverse colecții precum Mystone Limestone, Mystone Moon, Mystone Gris du Gent, Crogiolo D_Segni Blend și Terratech.

 

Ce detergenți se folosesc pentru a spăla gresia porțelanată mată

O sugestie importantă și universală este aceea de a utiliza întotdeauna detergenți neutri special concepuți pentru curățarea gresiei porțelanate. La magazinele de construcții sau la punctele de vânzare specializate există diferite produse de curățare necomerciale, adaptate pentru toate tipurile de materiale: este de preferat să se achiziționeze cel mai potrivit detergent pentru a avea garanția faptului că plăcile nu vor fi deteriorate și că gresia porțelanată va fi curățată într-un mod care menține intacte calitățile sale materiale.

Cauți alte informații legate de curățarea plăcilor?

Citește și:

Cum se curăță plăcile de ceramică
Cum se curăță gresia porțelanată lucioasă