De la pământ la mare

Proiectul este o schimbare radicală, un punct de vedere inedit care mută fațada dinspre uscat spre mare, o viață nouă și o magie a luminii.

Intervenția de reabilitare radicală și curajoasă a complexului parohial San Ponziano din Olbia, realizată de biroul A1Engineering, condus de arhitecții Sandra Deiana și Giovanni Antonio Spano, este un proiect de recuperare socială și un bun exemplu de colaborare între Primărie și Biserică.

Posibilitatea de a crea un spațiu urban mai animat și utilizabil apare chiar în urma unui acord în care Primăria s-a obligat să cedeze o parte a structurii adiacente bisericii cu condiția ca aceasta să reabiliteze întreaga clădire.

Biserica are hramul Sfântului Ponziano, papa care a murit în exil la Molara, insulă din Golful Olbia, și a fost ctitorită în anii ’70, gândită inițial ca o capelă pentru azilul din apropiere.

Lăcașul de cult, construit cu materiale modeste și agresat de agenții corozivi ai mării îmbătrânise fără grație și dădea impresia de neglijare și degradare.

De asemenea, așa cum se întâmplă adesea în civilizația rurală care își bazează existența pe pământ, biserica a întors spatele mării și lumina pătrundea în interior doar prin ferestruici de dimensiuni reduse, dispuse în partea superioară a bisericii, și prin ușa de intrare orientată spre vest. Ca urmare a acestui „păcat originar”, ambientul era întunecat, friguros și în pericol iminent de deteriorare.

Viziunea curajoasă a proiectanților a adus aer, forță și lumină, dând viață unei mici lumi noi.

Ideea câștigătoare este inversarea parvisului, care a fost, astfel, realizat în peretele estic cu ieșire spre o piață cu belvedere spre întregul oraș.

Au fost extinse deschiderile vitrate, s-au ales ancadramente care amintesc de culorile mării și produc un sentiment de vitalitate și luminozitate în interiorul clădirii.

Altarul și amvonul au fost realizate din lemn și acoperite cu plăci de ceramică (colecți Grande Marble Look Frappuccino de la Marazzi) pentru a conferi acestor două elemente o aparentă lipsă de greutate, părând aproape că plutesc deasupra pardoselii, care este realizată cu același produs, dar în tonalități de culoare deschisă (Grande Marble Golden White Lux).

Și, în fond, ce fel de biserică parohială ar fi dacă nu are semnalul său vizual, instrumentul său de rememorare? Astfel, este providențială adăugarea clopotniței, inexistentă anterior, care îndreaptă biserica spre cer, dar păstrând în același timp o dimensiune prietenoasă, de bună vecinătate.

Arhitecții au revizuit proporțiile fațadei pentru a trimite la o schemă tradițională și, astfel, culorile alese sunt tipice pentru bisericile rurale din Sardinia, la fel ca și materialele utilizate: calcarul, granitul, lemnul, aspectul de marmură al plăcilor ceramice.

Mica mare biserică reprezintă în prezent un far care întâmpină călătorii care ajung la Olbia și deservește satul Poltu Quadu, de circa 8.000 de locuitori.

Dar poate motivația existenței sale nu provine de departe, din afară, ci dintr-o magie antică pe care înșiși arhitecții o descriu: „În peretele din spatele altarului există un ancadrament în formă de cruce prin care lumina intră în biserică și, în funcție de oră și de perioada din an, se reflectă pe pardoseala din ceramică, creând emoționante jocuri de lumină.”

Bine studiată din punctul de vedere al eficienței energetice și al designului corpurilor de iluminat, biserica, fiind luminată de jos, la apusul soarelui își reflectă lumina asupra întregii localități și este vizibilă din orice punct al falezei pe care se desfășoară proiectul de reabilitare care o va include între locurile cele mai frumoase din Olbia.

de Virginio Briatore – © ceramica.info