Răsfoiește cele mai solicitate colecții de gresie porțelanată cu aspect de lemn și găsește-ți preferata!
Acoperirea pardoselii cu gresie cu aspect de lemn este o soluție de amenajare foarte răspândită și dorită în prezent. Aceasta permite montarea unor pardoseli ușor de întreținut și în armonie estetică cu ultimele tendințe în domeniul mobilier, oferind în același timp căldura lemnului unui material de neegalat din punct de vedere practic și al rezistenței. Prin urmare, este ușor de ghicit de ce este adoptată atât de frecvent. Însă, în cele mai multe cazuri, un alt motiv este faptul că atât clientul, cât și proiectantul sunt de acord cu folosirea sa, fără niciun fel de obiecții.
Există însă diferite tipuri de gresie porțelanată cu aspect de lemn, în funcție de esența lemnului din care se inspiră și aspectului suprafeței rezultate. Astăzi răsfoim printre colecțiile Marazzi cele mai îndrăgite de către clienți, pentru a obține o perspectivă utilă și a oferi idei pline de inspirație celor care se pregătesc să aleagă o pardoseală din gresie cu aspect de lemn.
Colecții de gresie cu aspect de lemn preferate de clienți
Există gresie cu aspect de lemn pentru orice stil: aspectele suprafețelor propuse astăzi pentru gresia porțelanată ne permit să oferim plăci de gresie ce pot fi personalizate în funcție de tipurile de spații interioare, de la cele mai tradiționale la cele minimaliste. Iată-le pe cele mai îndrăgite!
Gresie cu aspect de lemn rustic
Persoanele care îndrăgesc atmosfera caldă și spațiile interioare cu aer tradițional se pot orienta asupra propunerilor inspirate din esențe de lemn mai rustic, îmbogățite cu noduri și nervuri accentuate și puse în valoare de formate asemănătoare celor ale scândurilor naturale.
Vero este colecția perfectă ce răspunde exact acestor nevoi: inspirată din lemnul de stejar, este disponibilă în patru culori și 5 formate, dintre care cel de șipcă maxi 22,5×180 cm este ideal pentru a da senzația de scânduri mari din lemn și este conceput și pentru proiecte de placare continuă între spații interioare și exterioare (datorită combinației cu Vero20). Similară, dar cu o abordare foarte personală asupra aspectelor de lemn, Treverkstage este, de asemenea, foarte populară printre persoanele care îndrăgesc esențele rustice.

Gresie cu aspect de lemn închis la culoare
De la maro închis la antracit, plăcile de gresie cu aspect de lemn de culoare închisă sunt folosite pentru amenajarea și placarea spațiilor cu aer industrial și contraste puternice. Indiferent de nervuri și de aspectul material, acestea reprezintă o alegere stilistică de impact. Persoanele care îndrăgesc tonurile îndrăznețe nu pot rezista farmecului unor propuneri precum Treverkhome (cu finisaj Quercia), Treverkchic (varianta Noce Americano), Treverkever (cu finisaj Musk) sau Treverk (în variantele Black sau Wengé)
Gresie cu aspect de lemn în os de pește
Montarea în os de pește este o soluție care face imediat trimitere la spații interioare cu un stil elegant și exclusivist. Mai multe colecții din gresie cu aspect de lemn propun șipca tăiată pe diagonală concepută pentru montajul în spic unguresc sau francez (adică cea în care se observă îmbinarea vârfului plăcilor individuale). Alternativ, formatele dreptunghiulare și lungi pot fi montate în spic italian (adică interconectate la 90° într-o manieră care creează modelul în os de pește). În ambele cazuri, aspectul obținut este întotdeauna unic și conferă spațiilor un caracter ușor de recunoscut și prețios.
Dintre nenumăratele propuneri Marazzi, colecțiile precum Treverksoul și Treverkmust se evidențiază printre plăcile de gresie cu aspect de lemn preferate de clienți, ambele propuse cu șipci tăiate pe diagonală (cu două lărgimi diferite).
Gresie cu aspect de lemn contemporan
Pentru un efect mai puțin rustic și mai versatil din punct de vedere stilistic, se poate alege o gresie cu aspect de lemn cu mai puține nervuri și noduri mai puțin vizibile, cu aspecte tridimensionale pe suprafață, mai puțin evidente și în nuanțe mai delicate. O colecție care reușește să echilibreze aspectul estetic, minimalismul și tehnologia este Oltre: naturalețea stejarului cel mai prețios este prezentată în patru culori pale și patru formate care permit orice tip de montaj, de la cel tradițional la cel în os de pește. O colecție care beneficiază de toate tehnologiile Marazzi de ultimă generație: este rezistentă și adecvată pentru spații interioare și exterioare (High Performance), are o suprafață extra mată (Zero Glossy), antiderapantă, dar fină și ușor de curățat (StepWise), un aspect material natural și hiperrealist (Sublime Sync) și tratament antibacterian brevetat Puro Marazzi Antibacterial, care garantează că plăcile sunt rezistente la germeni și bacterii.
Gresie cu aspect de lemn deschis la culoare pentru interioare în stil scandinav
Stilul nordic este printre cele mai apreciate, datorită atmosferei primitoare și farmecului interioarelor din țările scandinave. Pentru a-l reproduce în locuințele noastre, o pardoseală din gresie cu aspect de lemn deschis la culoare și luminos este alegerea ideală. Specificul este oferit de culorile delicate, cu variații de nuanță, cu mai multe sau mai puține nervuri, pentru crearea unei atmosfere potrivite.
Surse de inspirație? Colecțiile Treverkcharme (nemaipomenit de frumoasă pe nuanța White) sau Treverktrend (Larice sau Larice Avorio) sunt extrem de îndrăgite pentru acest tip de proiecte.
Gresie cu aspect de lemn pentru spații exterioare (presată 20 de mm)
Gresia cu aspect de lemn, caldă și perfectă pentru o atmosferă primitoare chiar și pe verande, terase și grădini, se poate monta și la exterior: trebuie doar să alegi plăci special concepute pentru acest tip de montaj. Variantele presate (2 cm) sunt rezistente la agenții atmosferici și la greutăți, se potrivesc spațiilor interioare și exterioare și oferă diverse formate potrivite atât pentru pardoseli, cât și pentru acoperirea treptelor și piscinelor, putând fi montate și pe pardoseli supraînălțate.
Pe lângă colecția Vero menționată mai sus, colecții precum Treverkdear20, Treverkhome20 și Treverkmade20 răspund acestor nevoi: fiecare cu personalitatea și formatele sale, acestea reușesc să satisfacă orice cerere de design și orice gust estetic.

Punerea în valoare a gresiei porțelanate cu aspect de lemn: importanța montării
Gresia porțelanată cu aspect de lemn simulează montarea unui parchet natural, dar pentru a ne asigură că aspectul este cu adevărat realist – pe lângă aspectul material al suprafeței – este necesar să se acorde atenție instalării.
Alege colecțiile care pot fi montate cu îmbinări cât mai subțiri pentru a le face aproape imperceptibile. Versiunile rectificate sunt, fără îndoială, de preferat, dar cel mai bun sfat este, de departe, să apelezi la montatori specializați și competenți.