Partajează
Cu lucrarea „Curiosa Meravigliosa”, orașul Reggio Emilia continuă procesul de punere în valoare a lucrărilor artiștilor contemporani în spațiile publice ale orașului. În special, foto-mozaicul lui Joan Fontcuberta pentru Palazzo dei Musei este deosebit de important prin procesul de implicare și participare a cetățenilor, care au trimis peste douăsprezece mii de fotografii și prin amplasarea sa într-un spațiu deschis și neconvențional.
Lucrarea s-a născut și din dialogul cu colecțiile păstrate în muzeele orașului Reggio Emilia, un tezaur de cunoștințe, studii, descoperiri și experimente, expresie și rod al curiozității și al unei înclinații naturale spre uimire. „Curiosa Meravigliosa” este un „document-monument”, așa cum îl definește artistul, o lucrare colectivă ce reprezintă o reflecție asupra semnificației fotografiei într-un teritoriu care este angajat de ani de zile, grație lecțiilor lui Luigi Ghirri și festivalului Fotografia Europea, în interogații constante cu privire la utilizarea acestui mediu și la numeroasele sale declinări.
Păunul este realizat cu înaltă definiție digitală pe plăci mari subțiri, piese unice din gresie porțelanată ce alcătuiesc o imagine de 16 x 6 metri. Procesul de producție a implicat laboratorul și fabrica Marazzi, care l-au găzduit, cu această ocazie, pe Joan Fontcuberta în fazele pregătitoare și de imprimare. Construcția peretelui ventilat care adăpostește lucrarea a fost, de altfel, realizată „la cheie” de către Marazzi Engineering.
Am discutat cu artistul spaniol despre procesul de creație și realizare a proiectului „Curiosa Meravigliosa”; acesta ne-a vorbit și despre interesul său tot mai ridicat pentru imprimarea pe ceramică.
În lucrarea „Curiosa Meravigliosa” cele 12.000 de fotografii adunate laolaltă sunt recombinate într-o singură imagine mare, păunul păstrat în colecția Vallisneri. De ce tocmai această lucrare? Care este înțelesul său?
JF: Imaginea păunului este prezentă în multe mitologii, fiind plină de semnificații simbolice. Acesta este asociat cu înțelepciunea, curiozitatea și frumusețea, valori intrinseci pentru un muzeu care îmbină științele naturii cu arta. Pentru grecii antici, păunul era pasărea sacră a Herei, soția lui Zeus. Zeița l-a tocmit pe Argos pentru a-l supraveghea pe soțul ei infidel, dar zeul suprem al Olimpului l-a ucis. Mitologia ne spune Hera a așezat apoi cei o sută de ochi ai lui Argos pe coada păsării ei preferate, ca pe un omagiu. În acest proiect artistico-fotografic, prezența acelor ochi evidențiază rolul vederii ca sursă de experiență.
„Curiosa Meravigliosa” este o instalație care aduce laolaltă toate elementele implicate (pătratul, peretele verde și peretele ceramic). Proiectul are o profundă semnificație socială și urbană. În ce măsură este influențat sensul unei lucrări de dimensiunea acesteia?
JF: Această lucrare este un joc al scărilor și perspectivelor. Este un mozaic format din mii de fotografii trimise de cetățenii din Reggio Emilia. Acestea sunt fotografii de dimensiuni mici, precum cele pe care le păstrăm în albumele de familie. Sunt imagini care de obicei se privesc individual, una câte una; există o relație intimă între privitor și conținutul fotografiei. Formatul picturii murale, pe de altă parte, permite observarea colectivă; are loc o comutare a sensului, de la dimensiunea privată la cea publică. Proiectul este, de fapt, un pretext pentru a împărtăși experiențe concretizate în imagini și a construi astfel un sentiment al apartenenței la comunitate, al apartenenței la un timp și un loc.Îmi place să consider acest tip de lucrare ca pe un „document-monument”. „Document” pentru că este un fel de radiografie a unei societăți și a unei culturi; „monument” pentru că vorbește despre trecerea timpului. Peste câteva generații, „Curiosa Meravigliosa” va fi percepută ca o capsulă a memoriei colective.
Aceasta este prima dvs. experiență în domeniul imprimării digitale pe ceramică? Ce v-a surprins și v-a interesat la acest proiect?
JF: Nu este prima de acest tip, ci a doua; am mai realizat un foto-mozaic mural pentru fațada clădirii primăriei localității Gibellina din Sicilia. Pentru acel proiect, am ales trei ochi ai unor locuitori ai localității siciliene: al unui copil, al unei tinere mame și al unei persoane în vârstă. Cele trei priviri din epoci diferite ne întâmpină și ne proiectează în viitor. În cazul proiectului din Reggio Emilia, noutatea este de a fi propus o lucrare verticală, în concordanță cu arhitectura Musei Civici.
A fost o provocare tehnică care a necesitat participarea arhitecților, inginerilor și specialiștilor; a necesitat multă muncă și un efort deosebit, dată fiind perioada de urgență sanitară, dar sunt foarte mulțumit de rezultat.
Faptul că am vizitat fabrica Marazzi în timpul producției și imprimării plăcilor din gresie porțelanată mi-a dat idei pentru proiecte viitoare, mai ambițioase.
Ca profund cunoscător al culturii imaginii și semnificațiilor acesteia, care este relația dvs. cu materia, cu aspectele tactile?
JF: Suntem afundați într-o fază pe care eu o numesc post-fotografică, caracterizată prin abundența și disponibilitatea absolută a imaginilor, pe care trebuie să ne străduim să le gestionăm în mod critic. Aceste imagini, ca și restul elementelor din mediul nostru, tind să se dematerializeze. Unii filozofi, precum Byung-Chul, vorbesc despre proliferarea non-lucrurilor. Viața digitală, algoritmii și metaversurile ne predispun la o lume imaterială, fără substanță, fără tangibilitate, fără soliditate și greutate. În fața acestui orizont, este necesar să propunem o strategie de rezistență care să reevalueze calitățile inerente materialului. În cazul fotografiei, de exemplu, multe dintre funcțiile sale se bazează pe condiția sa de imagine-obiect, legată de tipul de suport al aceleiași imagini. Iată de ce revenirea la procesul fotoceramic, o tehnică ce provine secol al XIX-lea, dar implementată cu ajutorul tehnologiei actuale, are pentru mine o valoare exemplară.
