Partajează
Cartea este rezultatul unei ample cercetări asupra a cincizeci de ani de locuințe milaneze, între 1928 și 1978; două sute douăzeci de interioare, multe dintre acestea fiind adevărate descoperiri chiar și pentru cei din domeniu. Am cerut opinia lui Enrico Morteo, critic și istoric de design și arhitectură, despre actualitatea acestei cercetări și despre ce regăsim astăzi din învățămintele și cercetările din acele vremuri.
Ce idee despre a locui penetrează casele din deceniile pe care le-ați reprezentat în carte?
Ce anume regăsim ca fiind de actualitate?
Este întotdeauna dificil să regăsim similitudini, identități, dar există un fir conductor. În Milano s-a născut ideea modernă de locuință; în acei ani a avut loc acea tranziție între spații și obiecte. Designul milanez, care nu constă doar în lămpi și scaune, ci și în dulapuri mari și sisteme modulare, a fost elementul de legătură care a unit spațiile individuale (bucătăria, sufrageria, spațiile de serviciu etc.), unde fiecare cameră avea o funcție, transformându-le în spații mai fluide, unde tocmai mobilierul cel care atribuia funcționalitatea ambientelor. Totodată, erau anii în care se experimenta mult pentru a intercepta noi forme de locuire. Modul contemporan de a trăi s-a dezvoltat atunci, în acele case, în căutarea modernității, în ideea lor de funcționalitate.
Referindu-se la Gio Ponti, citat în carte, se citește: „Arhitectura din exterior pătrunde în interior… primește elemente decorative de mobilier și opere de artă”, unde confortul locuirii stă „în a ne oferi prin arhitectură o măsură pentru propriile noastre gânduri”. Ce anume se intenționa?
Sunt diferite planuri care se întrepătrund. Ponti a adus limbajul arhitecturii și în interior, și a răspândit ideea că în casă intră tot ceea ce este interesant și frumos: arta, cultura, verdele, lumina. Contrazicând sloganul raționalist european al „machine à habiter”, casa este în schimb înțeleasă ca învelișul sufletului nostru, locul spiritului nostru. Nu este explorată doar dimensiunea tehnologică, ci și cea umanistă. Acest subiect a rămas puternic prezent în cultura noastră locativă.
Designul interior mai are încă capacitatea de a ține „totul împreună”? Mai putem vorbi încă despre stiluri care se opun, despre „isme”?
Putem spune că lumea s-a schimbat și, prin urmare, și spațiile în care le locuim. Casele au adoptat ideea „domestică” a mașinii; tehnologia este portabilă, „banală”, omniprezentă. Spațiile noastre sunt integrate în tehnologie fără nevoia unui efort compozițional, așa cum era necesar cu ani în urmă. Timp de mulți ani, lumea proiectării a trăit dezbateri: decorativism versus purism, funcționalism versus romanticism, stilul organic versus cel geometric. Astăzi există o prezență concomitentă a diferitelor „isme”, un „tuttismo“ (abordare pluralistă); suntem îndreptățiți să urmăm orice „ism” și simultan.
Ce anume a rămas din acei ani și se regăsește în tendințe?
Ceea ce se afirmă astăzi este fluiditatea tot mai sporită a spațiilor. Puține încăperi mai rămân închise, funcționale sau rezervate; restul casei este un continuum care a schimbat profund și utilizarea materialelor. S-a depășit ideea că în unele spații ar trebui să fie folosite finisaje nobile (de exemplu, marmură la intrări) și în altele să se folosească materiale de calitate inferioară. Astăzi lucrăm cu aceleași materiale în toate mediile, atât în ceea ce privește calitatea estetică, cât și performanțele tehnice; gresia porțelanată spune mult despre această schimbare substanțială în proiectare. Ceramica din anii parcurși în cadrul cărții ocupa cele două extreme ale spectrului: era artistică și prețioasă, sau utilitară și folosită în spațiile funcționale. Astăzi, prezența sa este dominantă. S-a depășit ideea că limbajele decorative erau legate doar de anumite materiale; decorativismul străbate acum toate materialele și fiecare spațiu.
Se pot observa în case un anume volum și teme care astăzi ar fi considerate legate de sustenabilitate?
Nu exista această sensibilitate, deoarece nu exista cunoașterea problemei și a dimensiunii sale. Lumea era „mare”, „infinită” și, prin urmare, percepută ca imună la impactul acțiunilor noastre. Astăzi suntem conștienți de faptul că fiecare gest al nostru are o repercusiune și în termeni de mediu, și suntem chemați să acționăm în consecință, toți și la orice scară. La acea vreme, a vorbi despre ecologie – amintesc atât de Ponti cât și de Muzio – însemna să ai o grădină frumoasă, să te dedici grădinăritului. Știm că multe s-au schimbat și că încă, în ceea ce privește impactul asupra proiectării și construcției, multe se vor schimba.
