În Taiwan, Centrul de îngrijire post-partum al spitalului Show Chwan Memorial Hospital a fost proiectat de studioul JEC Interior Co., beneficiind de aspectul estetic al unui hotel de 5 stele. Proiectul se bazează pe reflecția asupra unui mod de sensibilizare a cetățenilor privind sănătatea
Intrarea în spitalul Show Chwan Memorial Hospital din Lukang, un orășel situat pe coasta de nord-vest a Taiwanului, amintește de intrarea unui hotel de 5 stele. Health Park (parcul sănătății) – numele este foarte potrivit – dorit de președintele spitalului, Huang Min-Ho, în orașul său natal, este inspirat de spitalul Mayo Medical Center din SUA și, ca atare, este proiectat pentru a implementa medicina preventivă în comunitățile rurale, deviind, totuși, de la parametrii de strictă funcționalitate ai centrelor medicale occidentale. Pe lângă echipamentele de ultimă generație și echipa medicală de înalt nivel, acest „parc al sănătății” include numeroase servicii recreative precum restaurante, centre comerciale, unități de cazare, mijloace de transport, evenimente, cursuri pedagogice, în vederea creării unei apropieri între comunitate și problema importantă a sănătății.
Elementul reprezentativ al structurii, Centrul de îngrijire post-partum, proiectat de studioul JEC Interior Co. Ltd din Taipei, se ocupă de sănătatea mamei și a nou-născutului: conform tradiției chineze, după naștere, mamele trebuie să se odihnească timp de o lună de zile, ca să-și recupereze complet condiția fizică.
Chiar de la intrare, fiecare detaliu este conceput pentru a crea atmosfera relaxantă a unui grand hotel, care se reflectă și în alegerea mobilierului și a materialelor. Designerii explică: „Prin alegerea colecțiilor Marazzi, selectate de la distribuitorul Link Kind Trading, am dorit să conferim acestui mediu atmosfera unui living nordic, cu o paletă de culori calde, orientate spre bunăstare și relaxare, necesare pentru refacerea corpului și spiritului”. Holul de la intrare și cafeneaua sunt placate cu gresie Allmarble Altissimo, care reinterpretează rafinamentul celor mai rare tipuri de marmură, în timp ce pardoselile coridoarelor și al salonului pentru nou-născuți utilizează omogenitatea grafică a gresiei porțelanate Mystone Pietra Italia, învăluind camerele într-o eleganță rafinată. Camerele spitalului arată ca niște apartamente, mobilate cu elemente de design, împărțite prin lambriuri albe, evidențiate de pardoseala cu scânduri din colecția de gresie cu aspect de lemn Treverkcharme în nuanțe naturale, în variantele White și Taupe, rezultatul unei cercetări cromatice efectuate cu mare atenție de către proiectanți. Aceeași senzație plăcută este produsă de minimalismul calm al băilor, placate cu colecția Mellow în nuanțele pastelate Cotton, Ginger, Sugar, Peach și Indaco care reinterpretează luminozitatea plăcilor de majolică.
Proiect realizat în colaborare cu distribuitorul Link Kind Trading