<link rel="stylesheet" href="/static/CACHE/css/fabf51e26398.css" type="text/css" media="screen, projection">

Un trai bun, chiar și în spații în aer liber

Motivele sunt explicate de neuroștiințe

Un trai bun, chiar și în spații în aer liber

Acesta este unul dintre rezultatele interesante care apar în noua cercetare neuroștiințifică „Design for Well-being” (Proiectare pentru starea de bine) născută din colaborarea de mai mulți ani dintre Pratic și personalul profesorului Stefano Calabrese de la Universitatea IULM și Universitatea din Modena și Reggio Emilia.

 „Dacă ne uităm la lumea designului contemporan - de la arhitectură la design de interior și până la obiecte - am putea fi tentați să credem că emisfera stângă, analitică, a creierului nostru, care are o vocație pentru util, practic, funcțional, este responsabilă pentru creație” explică Stefano Calabrese, „Dar, dacă luăm în considerare întregul creier biemisferic, putem scrie o neuro-istorie cu privire la proiectarea umană, în care totul - fabricarea de obiecte, limbaje, ordinea socială, formatele estetice - este rezultatul unei competiții între cele două emisfere, cea dreaptă și cea stângă. O competiție desfășurată prin intermediul formelor, culorilor, compozițiilor arhitecturale”.

Legătura strânsă dintre caracteristicile emisferei stângi a creierului și aspectele esențiale ale modernității occidentale evidențiază un mecanism în care tehnologia tinde să reducă înțelesul contextului socio-ambiental, dimensiunea fizică, emoțională a vieții, cea care permite emisferei drepte să plaseze informațiile procesate de emisfera stângă - precise, dar fragmentare - într-un singur cadru.

Rolul regăsit al emisferei drepte este evident, mai ales în ceea ce privește noua atenție acordată de lumea designului către contexte, către eco-sustenabilitate.

În acest nou scenariu, aplicarea neuroștiințelor în domeniul arhitecturii este fundamentală, întrucât proiectanții sunt din ce în ce mai interesați de construcția de clădiri cu caracteristici care vizează promovarea stării de bine a celor care locuiesc acolo.

„Din experimente neuroștiințifice recente”, continuă profesorul Calabrese, „se constată că mecanismele „panoramice” și contextualizatoare ale percepției vizual-spațiale din emisfera dreaptă sunt sensibile la stimulii liniari orizontali și la coordonatele specifice ale mediului - deschis sau închis, curbiliniu sau rectiliniu, influențând senzația de plăcere și evaluarea emoțională, de la stări de surpriză la cele de teamă și de apărare. Emisfera dreaptă dezvăluie, de asemenea, gradul de potențial vizual față de un spațiu: dacă un spațiu este deschis și vă permite să vedeți chiar și în depărtare, vă va plăcea foarte mult, deoarece vă permite să vă simțiți în siguranță în contextul ambiental și să vedeți peisajul din jur, fără a fi văzuți.

Pe de altă parte, mecanismele vizuale și motorii din emisfera stângă, responsabile cu focalizarea și detaliile, elaborează trăsături liniare verticale, puncte de referință referitoare la mediu (repere) și determină relațiile spațiale abstracte și conceptuale, cum ar fi poziția înaltă sau joasă a unui mediu, evaluând așa-numitul confort motor:un spațiu ni se pare frumos și sigur dacă ne oferă posibilitatea de a ne apropia sau de a ne îndepărta rapid de acesta”.

Din cercetarea neuroștiințifică „Design for Well-being” publicată în iunie, reiese că farmecul spațiilor depinde de impresia de incluziune pe care acestea o creează, de capacitatea de a ne face să ne simțim bineveniți în interiorul lor.

De asemenea, este important și potențialul motor și perceptiv al unui spațiu, adică posibilitățile de a ne mișca liber și de a putea domina cu privirea habitatul din jur pe care acesta ni le oferă.

O pergolă, o structură de protecție, oferă deschidere și protecție în același timp, confirmând că plăcerea estetică generată de un mediu derivă din faptul că acesta este perceput ca satisfăcător și liniștitor cu privire la nevoile de bază.

Din nou, este vorba despre intervalul vizual care permite, în termeni evolutivi, supraviețuirea, permițând unei persoane să vadă în depărtare, să se ascundă, să identifice amenințările și, eventual, să decidă manevrele de abordare și de apărare.

 

Stefano Calabrese
Stefano Calabrese predă Comunicare narativă la Universitatea din Modena și Reggio Emilia, Semiotică la IULM și NeuroHumanities la Universitatea Suor Orsola Benincasa din Napoli. Împreună cu grupul său de cercetare, el aplică metodologiile neuroștiințifice în domenii tradițional umaniste și coordonează un curs de specializare în „Narrative Medicine” (Medicina narativă). A publicat lucrările „Anatomia del bestseller ” („Anatomia unui bestseller - Laterza, 2015), „Manuale di comunicazione narrativa” (Manual de comunicare narativă - Pearson, 2019), „Destra e sinistra al tempo delle neuroscienze” (Dreapta și stânga în vremea neuroștiințelor- Mimesis, 2020).
https://www.iulm.it/it/iulm/ateneo/docenti-e-collaboratori/calabrese-stefano


Photo Courtesy: Practic

Ar putea să te intereseze și...

Despre legătura senzorială dintre casă și natură

Baia este un spațiu îmbogățit cu senzorialitate, care se apropie din ce în ce mai mult ...

Descoperă mai mult