Suite 735

Proiectanți
- Stefania Scardellato
- Federica Pappalardo
Categorii
Suite 735 este un boutique hotel de lux, situat în inima Veneției, a cărui proiectare a fost realizată de Arhitectul Stefania Scardellato. Proiectul se bazează pe voința beneficiarului de a reda viață unei vechi proprietăți, depășind imaginarul esteticii clasice a Veneției și creând, printr-o atentă îmbinare de materiale, o atmosferă rafinată și contemporană. Lemn natural, ceramici, gresie, tapet de perete cu motive florale sau cu textură materială, oglinzi prețioase și mobilier inspirat din anii 30 și 50, create de meșteri locali, sunt îmbinate inteligent într-un mix eclectic deosebit de reușit în intenția de a oferi o experiență personală orașului Veneția. În sala de mic dejun, cu vedere spre canal, utilizarea colecției Allmarble din gresie porțelanată cu aspect de marmură Marazzi, în versiunea Decoro 60x60 cm care se alătură în același modul albului și negrului în linii Art Deco, a permis o libertate compozițională nouă, păstrând, în același timp, caracterul sofisticat și îngrijit tipic materialelor valoroase din care se inspiră. În băi, contrastul alb și negru, inspirat tot din Art Deco, este între pereții placați în întregime cu Allmerble Statuario și pardoseala Allmarble Saint Laurent. Pentru zona exterioară a Hotelului, în contact direct cu canalul, pentru pardoseală este aleasă colecția din gresie cu aspect de lemn Treverkway, în colorația ei castanie (Castagno), care reproduce fidel în mici plăci tip cărămidă de 15x90 cm variabilitatea nervurilor și frumusețea plăcilor de lemn. Versiunea outdoor, ușor structurată în suprafață, face din Treverkway un produs perfect și versatil pentru placarea spațiilor exterioare comerciale și rezidențiale.
Galerie foto





























