Sustenabilitatea este un proces dinamic

Ce schimbări a suferit conceptul de sustenabilitate? Și cum este acesta reflectat în practica arhitecturii?

În lumea arhitecturii, problema impactului asupra mediului a început să fie abordată de specialiști de câteva decenii. Anterior, nu se conștientizau foarte bine consecințele alegerilor, în special în ceea ce privește forma arhitecturii și materialele utilizate.

Conștientizarea se schimbă și devine din ce în ce mai amplă, la fel ca și cunoștințele subiectului. Când mă gândesc la primele premii pentru sustenabilitate, îmi amintesc că lucrările câștigătoare erau adesea clădiri cu sisteme super-eficiente din punct de vedere energetic. În prezent, suntem departe de acest concept. Paradigma eficienței energetice s-a transformat în paradigma decarbonizării, iar criteriului ecologic i s-au adăugat cel social și, respectiv, cel legat de guvernanță. Cu cât sunt mai multe elemente care alcătuiesc cadrul, inclusiv cadrul de reglementare, cu atât mai interesantă devine activitatea din domeniul arhitecturii și al impactului acesteia asupra mediului și a oamenilor.

Cum se manifestă influența reglementărilor europene și a impulsului către tranziția ecologică asupra designului?

Moștenirea noilor reglementări europene definește parametrii și criteriile cărora li se acordă o importanță deosebită în cadrul procesului de proiectare și al alegerilor privind tehnologiile și materialele.

În studioul nostru, pe lângă competențele interne, ne bazăm pe specialiști care ne ajută să definim echilibrul corect între numeroasele domenii ale proiectării – de la aspectele tehnologice la cele sociale – căutând să obținem cele mai bune rezultate în ceea ce privește eficiența și bunăstarea persoanelor care vor locui în spațiile pe care le proiectăm.

În materie de proiectare, obținerea unei performanțe ridicate cu un impact redus asupra mediului este un proces dinamic, un efort continuu asupra diferiților factori, un mers înainte și înapoi; procesul industrial nu este unul liniar. Proiectul evoluează în procesul său de optimizare a factorilor și în ceea ce privește o comparație continuă cu sistemul de constrângeri și performanțele care trebuie garantate.

Care dintre elementele poeticii dvs. ar putea fi definite ca fiind premergătoare pentru un concept modern al sustenabilității?

Cu siguranță alegerea materialelor; întotdeauna am avut o preferință pentru materialele naturale. Pentru lemn, un material viu, al cărui lanț de aprovizionare, dacă este bine urmărit și protejat, permite regenerarea la un nivel de calitate înalt.

Ceramica, de asemenea, este un material natural cu o cultură veche, pe care o putem defini ca fiind „prietenoasă” de milenii.

Dar ne place și să experimentăm cu noi materiale cu ajutorul experților și al unor studii precum Transsolar, care este capabil să definească echilibrul corect al materialelor în conformitate cu cei mai riguroși parametri de sustenabilitate.

De asemenea, am încercat dintotdeauna să realizăm o arhitectură care să fie puternic legată de locuri, inclusiv în ceea ce privește alegerea materialelor, un fel de „kilometru zero ante litteram”.

A fi sustenabil înseamnă și a respecta clădirile care au ajuns până la noi; ele au supraviețuit unor mari schimbări, timpului și perturbării spațiilor interioare, și merită atenția noastră.

Când mă gândesc la casa pe care am construit-o împreună cu Enric Miralles în Barcelona în 2000, am confirmarea că am făcut ceva care este încă foarte relevant astăzi. Am îmbrățișat în întregime clădirea existentă – un vechi depozit abandonat în Cartierul Gotic – reutilizând toate materialele, chiar și pe cele mai sărace: de la cutiile de lemn ale depozitului la toate plăcile existente.

Pe pereți, sub tapet se pot vedea mai multe straturi de picturi care datează din anii 1700, care au fost restaurate și flancate de inserții color. 

Bucătăria, cu o insulă centrală realizată din piatră artificială, are pe perete o chiuvetă de marmură veche, de asemenea recuperată, și, în fundal, un perete acoperit cu plăci pătrate, în nuanță crem, cu un design cu motiv floral în centru, originală din acea perioadă, restabilind pe deplin un concept de sustenabilitate care este din ce în ce mai împărtășit și practicat.

Care dintre lucrările EMBT reprezintă cel mai bine complexitatea vremurilor în care trăim și tranziția către noi parametri de sustenabilitate?

Nu este un eveniment recent, dar Pavilionul Spaniei de la Expoziția Mondială de la Shanghai din 2010 a fost vârful de lance al căutării unei noi idei de sustenabilitate. Designul structural inovator a îmbinat o structură modernă din oțel cu un cadru tradițional din răchită pentru a completa fațada exterioară. Răchita este un material tradițional și durabil care a fost reinterpretat pentru această lucrare. Fiecare panou artizanal a fost produs folosind metode tradiționale atât în China, cât și în Spania, pentru a pecetlui legătura culturală dintre cele două țări.

De asemenea, lucrăm la mai multe proiecte de renaturalizare urbană. Printre acestea se numără Parco del Mare, un amplu proiect de regenerare a falezei din Rimini; este un proiect de reamenajare urbană și peisagistică care va uni centrul urban și malul mării – pe o distanță de 16 kilometri – prin intermediul naturii. O intervenție de reamenajare care a luat în considerare o strategie de adaptare lacriza climatică: promenada de la malul mării a fost înălțată cu 80 de centimetri pentru a contracara fenomenul de ingresiune marină.

Am lucrat și la Hamburg într-o paradigmă a renaturalizării. Spațiile deschise din zona vestică a cartierului HafenCity reprezintă unul dintre elementele centrale ale reamenajării fostei zone portuare, situată la sud de cartierul istoric Speicherstadt, la granița cu centrul orașului. În zonele afectate de bombardamente s-au plantat sălcii și s-au creat trepte care duc direct la apă. 

Nu în ultimul rând, stația de metrou Napoli Centro Direzionale.

Acoperișul amplu din lemn creează o zonă umbrită sub care se poate sta, care, împreună cu noile zone verzi din jur, va contribui la reducerea temperaturii. O abordare rezilientă, care acceptă schimbările climatice ca date de proiectare și le transformă într-un indiciu pentru o nouă idee de arhitectură.