Partajează
„Numesc lumea noastră Flatlandia, nu pentru că așa o numim noi, ci pentru a-i face natura mai clară vouă, cititorilor fericiți, care aveți norocul să locuiți în Spațiu.” Acesta este începutul Flatlandiei. O poveste fantastică cu mai multe dimensiuni, o carte bizară și misterioasă, scrisă de reverendul englez Edwin Abbott Abbott și publicată pentru prima dată în 1884. Plasată într-un univers cu doar două dimensiuni, lungimea și lățimea, este relatarea autobiografică a unui pătrat care devine conștient de existența spațiului tridimensional și rămâne uluit.
Și volumul pe care îl țineți în mâini are o protagonistă plată și pătrată: plăcuța. În primele decenii ale secolului al XX-lea, acest obiect modular, ideal pentru producția în serie, traversează o perioadă glorioasă. Este suficient să priviți fotografiile realizate în interiorul fabricilor Marazzi: muncitori în combinezoane de lucru supraveghează șiruri de plăcuțe care pătrund într-un tunel metalic și ies coapte, pregătite pentru vopsire. Odată împachetate, destinul lor este să ajungă în băile și bucătăriile italienilor, pentru a le face mai igienice și mai primitoare. Plăcuța, în acele decenii, devine o alegorie a logicii antreprenoriale, orientată spre gândirea rațională și căutarea eficienței.
Trece ceva timp, însă acel element aparent modest și previzibil începe să evolueze în direcții neașteptate. Mai întâi se colorează, datorită pardoselilor „pictate” manual de pictorul și ceramistul Venerio Martini, apoi rotunjește colțurile drepte pentru a modula forma sa geometrică. Sunt anii ’60, epoca de aur a designului italian. În timp ce Achille și Pier Giacomo Castiglioni proiectează lampa Arco pentru Flos, iar Anna Castelli Ferrieri realizează mobilierul Componibili pentru Kartell, Gio Ponti și Alberto Rosselli dezvoltă pentru Marazzi celebra plăcuță Triennale „de patru ori curbată”, ca și cum plăcuța ar trebui să aibă curajul de a se lăsa modelată de trăsăturile sinuoase ale creativității și intuiției, pentru a intercepta dorințele oamenilor.
În anii ce au urmat, Marazzi a apelat la creativi care au transformat plăcuța într-un obiect cu semnificație, străbătut de motive decorative ce îi depășesc limitele, conectând modulul individual cu peretele, într-un gest sintetic adesea rezervat operelor de artă. În paralel, s-a dedicat eficientizării continue a lanțului său de producție: a brevetat monocottura, un proces ce reduce considerabil timpii de execuție, a creat mașinării capabile să realizeze plăcuțe de mari dimensiuni și a dezvoltat tehnici inovatoare de fixare a culorii. Este pătratul cercului, momentul în care forma și funcția se unesc într-un proiect inovator de anvergură, care s-a transformat la rândul său într-un succes internațional răsunător.
Plăcuța din această perioadă este deja foarte diferită de poligoanele care populează universul Flatlandiei, unde revoluția culorii a fost brutal reprimată, iar „lungimea sau lățimea maximă a unui locuitor […] poate fi calculată aproximativ în douăzeci și opt dintre centimetrii voștri”. Și ea, asemenea pătratului din cartea lui Abbott, este pe punctul de a dobândi o conștientizare care o va purta să vadă lumea dintr-o perspectivă nouă. Începând cu anii ’90, datorită unei cercetări continue dedicate inovației tehnice și formale, produsele Marazzi ocupă întreg spațiul arhitectural, incluzând fațadele exterioare ale clădirilor, pardoselile suprapuse și placările mobilierului privat și public.
În timp ce celelalte obiecte de design sunt protagoniste în interiorul casei, plăcuța Marazzi îndeplinește un rol diferit. Ea devine un punct de întâlnire între arhitectură și designul interior, o membrană care permite învelișului constructiv să respire și să intre în contact cu spațiul domestic, un protector al casei și al celor care o locuiesc. Filozoful Emanuele Coccia scrie că „fiecare casă ar trebui să fie, în esență, structura care permite unei vieți să trăiască prin cealaltă: nu o carcasă de sticlă, oțel și ciment care ne separă de restul lumii, nici o vitrină cu geometrie variabilă care ne face vizibil, mai ales pentru noi înșine, sinele nostru, ci un exercițiu atât psihic, cât și material, de inițiere reciprocă între vieți.” Este conceptul de design uman, care exprimă voința Marazzi de a interpreta designul ca un instrument în slujba proiectului suprem: acela de a îmbunătăți viața și relațiile dintre oameni.
Pentru a celebra cei 90 de ani ai Marazzi, am pornit de la această idee a plăcuței. Unitate variabilă a unei suprafețe învăluitoare și polisemantice, sub care ne refugiem pentru a mânca, dormi, spăla, îmbrăca și dezbrăca, citi, scrie, desena, cânta și asculta muzică, a sta în liniște, a râde și a plânge, a discuta uneori, a lucra, a iubi. Am ridicat-o pentru a vedea ce se află dedesubt, înăuntru și în jur, cu ajutorul arhivelor companiei și al impresiilor unui grup eterogen de designeri, cărora le-am cerut să ne povestească despre casă, ce înseamnă pentru ei și cum își imaginează că va evolua în viitor. Pentru că, dacă în Flatlandia descoperirea celei de-a treia dimensiuni îl conduce pe protagonist să presupună vertiginos o a patra, și pentru Marazzi explorarea spațiului arhitectural este un parcurs proiectual fără sfârșit, care va permite plăcuței să evolueze în continuare.
O ultimă notă. Nu este întâmplător că conținuturile care povestesc despre companie și cele dedicate casei dialoghează liber în cadrul acestui volum. Casa, în fond, este locul prin excelență în care plăcuța își exprimă vocația. A parcurge istoria Marazzi înseamnă a observa evoluția acestui produs extraordinar, urmărind printre rosturi esența locuirii.
Text de Cosimo Bizzarri
Cosimo Bizzarri este un scriitor, editor și profesor italian care lucrează la intersecția dintre jurnalism, design și storytelling. A fost editor executiv al revistei COLORS și a coordonat departamentul de scriere creativă al Fabrica, centrul de cercetare în comunicare al grupului Benetton. În prezent, predă Storytelling la programul MADE din Syracuse. Ca jurnalist și copywriter, a publicat articole în ziare internaționale precum The New York Times, The Guardian, The Atlantic, Vice și Wired și a colaborat cu branduri și instituții de top, printre care Benetton Group, Maison Margiela, FILA, Allianz și Artissima.