Cavour 62

Bari (BA), Italia

marazzi cavour 62 000.jpg

Atmosfera metropolitană, bolți antice din piatră provenind din Apulia, pardoseli optice și texturi tropicale sunt rețeta de succes a unui mic și elegant cocktail bar ascuns în plin centru al orașului Bari.

Atmosfere newyorkeze e detalii tropicale sunt trăsăturile distincte ale noului Cavour 62, un cocktail bar cu un stil industrial în plin centru al orașului Bari. Cunoscută ca strada de shopping, Corso Cavour este artera localurilor și a magazinelor celor mai la modă din oraș. Localul, realizat de arhitectul Stefano Carlone și designerul Vincenzo Berlingerio de la K1 artStudio, a fost amenajat într-o clădire istorică cu bolți ample în cruce și ferestre înalte, care îi accentuează verticalitatea. Mic și cu multă personalitate, Cavour 62 este împărțit în două spații: primul pentru bar, cu o mare tejghea colorată și sticle la vedere, iar al doilea - mai retras - oferă locuri și o atmosferă mai intimă pentru clienți.

În acest local cu un farmec contemporan, designul domină, îmbinând un spațiu istoric din piatră provenind din Apulia, cu mobilier și detalii la modă: s-a acordat o mare importanță pardoselii localului, care însoțește privirea, conferind continuitate și caracter mediului. Conceput ca un adevărat covor decorativ, pardoseala de la intrare, din sala principală și din băi a fost realizată cu colecția din gresie porțelanată Crogiolo Scenario, creând un design optic cu decorul Nero Tappeto 1.

Montarea dalelor contrastante a fost proiectată pentru a extinde spațiul, alternând benzi pline bicolore și decoruri triunghiulare, așezate astfel încât să creeze mișcări alternate și să ofere mai multă profunzime mediului.

Același concept optic a fost folosit și pentru băi, unde pardoseala bicoloră devine punctul central al încăperilor, în combinație cu pereți și obiecte sanitare de culoare total black.


Foto Berenice Verga

Explorează colecțiile din proiect