Revenirea la o relație empatică cu mediul înconjurător

„O premisă. Există, cu siguranță, exemple meritorii, companii care investesc multe resurse în cercetare, în noi materiale și procese care au un impact minim asupra mediului. Însă în ceea ce privește extinderea la întregul lanț de aprovizionare…

Problemele ecologice nu sunt nou-apărute. La fel, poate, nu este nouă nici o minciună pe care ne-o spunem nouă înșine. Să începem cu un adevăr: construirea unei clădiri nu este o acțiune ecologică. Reprezintă o transformare a materialelor pe care le luăm de pe planetă, singura sursă pe care o avem la dispoziție. Ar fi bine să abordăm problemele conștientizând acest adevăr: problema poluării nu se referă atât la capacitatea clădirilor de a absorbi CO₂, cât la a nu-l produce. Și de aici pornim cu evaluări foarte concrete, pentru a privi spre viitor. Dar înainte de a-mi imagina un viitor avansat tehnologic pentru clădiri, m-aș întoarce cu mii de ani în trecut, când construiam fără energie, folosind resursele disponibile și respectând timpii de regenerare ai naturii.

Nu este o privire nostalgică, ci o nouă viziune asupra trecutului, pentru a înțelege că am pierdut obiceiul dialogului cu clima, siguri de faptul că evoluția aparține tehnologiei. Acest dialog a necesitat, în ansamblu, cunoștințe și abilități de planificare.

Timp de mai multe secole, s-au construit clădiri care au reprezentat, pe de o parte, capacitatea de a empatiza cu locurile atât din punct de vedere climatic, cât și cultural și, pe de altă parte, o mare varietate de soluții estetice care sunt și utile din punct de vedere ecologic (o formă de oportunism necesar).

Simplificarea tehnologică a redus în mod cert cunoștințele noastre climatice și a creat clădiri care sunt total străine de mediul în care sunt amplasate.

Cred că ar trebui să pornim din nou de la o relație empatică cu natura, cu clima, cu pământul și să adoptăm altă perspectivă asupra întregului nostru lanț de aprovizionare. Este mai presus de toate o temă culturală: o cultură care, totuși, nu este încă bine dezvoltată astăzi dacă obiectivul este acela de planificare atentă la problemele de mediu. În lipsa acestuia, tema arhitecturii sustenabile riscă să devină un slogan și să fie retrogradată la o simplă chestiune estetică. Nu putem lăsăm în seama naturii ceea ce ar trebui să fie prerogativa noastră: combinația natură-arhitectură nu poate fi un fel de formulă magică. Este nevoie de o reducere drastică a consumului și de o reducere semnificativă a cererii. Și de aici, nevoia de a iniția o arhitectură care folosește materiale mai inteligente, hibride, cu o mare parte de materiale naturale și cu impact mai mic asupra mediului. Printre acestea se numără, în mod sigur, ceramica. Dar vreau să amintesc și sistemul de construcție al casei TECLA – dezvoltată de MCA în colaborare cu WASP – care, realizată din pământ imprimat 3D, a fost un exemplu paradigmatic. O arhitectură care va trebui să dezvolte forme care să permită o reducere a consumului: cum ar fi sediul ARPAE din Ferrara. Această clădire complet din lemn nu necesită – pentru a fi construită – cantitatea de energie a unei clădiri echivalente: datorită doar formei și arhitecturii sale, permite o reducere a consumului cu 40%. Pentru mine, aceasta este provocarea.”

Ph. Giovanni De Sandre